URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 23 MAI 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vreau să vă dau două vești, una bună și una rea. Încep cu aia bună: prin PNRR, Oradea a reușit să acceseze 44 de proiecte, în valoare de 318 milioane euro. Vestea proastă este că, deși programul se închide la 31 august 2026, 80% dintre proiecte sunt încă în stadiu de achiziții.
Zic şi eu
Adrian Cris
O singură dată a mai trăit generația din care fac parte ura care ne-a întunecat țara între 4 și 18 mai: în anii 90, ai mineriadelor, ai „democrației originale”. Părinții noștri au cunoscut-o în copilărie, când „democrația populară” adusă de tancurile sovietice lichida dușmanii poporului. Părinții lor au avut și ei propriul coșmar, în perioada interbelică.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de rezultatul alegerilor prezidențiale din România?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La momentul publicării acestui text, deja se știe cine este noul Președinte al României. Indiferent de numele acestuia, atribuțiile sale constituționale sunt aceleași, astfel încât este necesar să le cunoaștem în raport cu situația concretă a țării.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Mai 2025, 13:47

Jaful verde continuă în Bihor: Depozite și transportatori de lemne, amendați cu zeci de mii de lei. Poliția a confiscat peste 200 mc

Jaful verde continuă în Bihor: Depozite și transportatori de lemne, amendați cu zeci de mii de lei. Poliția a confiscat peste 200 mc foto: generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S-au confiscat peste 210 metri cubi de lemne fără acte, în Bihor, în urma unor controale efectuate de Poliție și Garda Forestieră la depozite și transportatori. Amenzile primite de cei prinși că „jonglează” cu lemnul furat din pădurile județului depășesc 50.000 lei.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor transmis joi, acţiunile poliţiştilor de la Serviciul de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, desfăşurate împreună cu comisarii Gărzii Forestiere Bihor, au vizat prevenirea şi combaterea delictelor silvice şi s-au derulat în perioada 19-21 mai. 

Concret, în zilele de 19 şi 20 mai, echipele de control au acţionat în zona Marghita, unde au descoperit că, în ultimele șase luni, 13 transportatori au circulat cu aproape 130 metri cubi de lemn fără documente legale. Firmele au primit în total 19 amenzi, însumând 37.000 lei, iar valoarea lemnului transportat ilegal, de peste 33.600 lei, a fost confiscată.

Miercuri, poliţiştii şi comisarii Gărzii Forestiere au verificat depozite de material lemnos, descoperind că unele firme, amendate și anul trecut pentru aceleași ilegalități, continuă nestingherite cu ciubucăreala. Într-un depozit din Tileagd, de pildă, poliţiştii au găsit 40 mc lemne de foc din specia gorun, doar pe hârtie. Societatea a primit acum o amendă de 10.000 lei, iar valoarea lemnului „virtual” - 11.200 lei - a fost confiscată valoric.

Tot în Tileagd, o altă societate comercială a fost sancționată cu 5.000 lei, după ce polițiștii au constatat că avea în depozit peste 28 mc de resturi de lemn (gorun), nedeclarate scriptic, lemnul fiind confiscat pe loc.

O situație similară a fost depistată și la o firmă din Săcueni, unde echipajele de control au constatat lipsa a 12,5 mc de lemne de foc din specia gârniță din depozit. Compania a fost sancționată cu 5.000 lei, iar valoarea lemnului dispărut – 3.725 lei - a fost confiscată.

Conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, actualizată prin OUG nr. 119/2021, deținerea, transportul, depozitarea sau prelucrarea materialului lemnos fără documente legale de proveniență constituie contravenții silvice și se sancționează cu amenzi între 3.000 lei şi 50.000 lei plus confiscarea materialului lemnos în cauză

Este important de menționat că, în cazul în care volumul materialului lemnos deținut sau transportat fără documente legale depășește 10 mc, fapta poate constitui infracțiune și se pedepsește conform Codului silvic. Concret, firmele care au în depozite diferențe mari (mai mult de 20%, dar nu mai puțin de 10 mc) între cantitatea reală și cea declarată oficial în sistemul electronic riscă de la 1 până la 5 ani de închisoare sau amendă penală și interdicția de a mai face afaceri cu lemn.

În cazul transportului fără acte, pedepsele sunt și mai dure: de la 6 luni până la 1 an pentru cantități între 5 și 10 metri cubi, de la 1 la 3 ani dacă volumul e între 10 și 20 metri cubi, iar de la 2 la 7 ani dacă depășește 20 metri cubi. În toate aceste cazuri, lemnul și camionul folosit sunt confiscate obligatoriu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Gargară de doi bani
Cel puțin 5 ani de acum înainte se vor tăia păduri, cel puțin cum s-au tăiat de 35 de ani încoace.
Postat 22 Mai 2025, 23:24 de Maikeltroll
5.000 de lei amenda?
Egal cu zero. De la 50.000 in sus ar reprezenta ceva paguba pt hoti.
Postat 22 Mai 2025, 14:02 de Timi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4749 RON
  • 1 EUR = 5.0564 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON
OSZAR »