URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 20 IUNIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă pe vremea lui Ilie Bolojan casele se demolau chiar dacă proprietarii erau încă înăuntru, acum primarul Florin Birta are mari probleme să-și implementeze proiectele. Oamenii s-au deșteptat și se organizează în asociații care la cel mai mic semn de schimbare a geografiei cartierului se adresează justiției.
Zic şi eu
Adrian Cris
Radiografia economică pe care Ilie Bolojan a făcut-o vinerea trecută poate fi comparată cu RMN-ul făcut de un medic unui bolnav în stare gravă. În acest caz, pacientului român colectiv.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că Ilie Bolojan este cea mai potrivită alegere pentru funcția de prim-ministru al României?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 12 iunie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 297/2025 prin care, cu mai puțin de două săptămâni în urmă, Curtea stabilise că nu mai este necesară publicarea declarației de avere și nici să se treacă în declarația de avere bunurile soților și ale copiilor minori. Am arătat acum două săptămâni că, dincolo de modul nu tocmai fericit juridic în care fusese redactat comunicatul Curții, decizia părea corectă deoarece protecția datelor personale și, în general, cea a vieții private, trebuie respectate. Lecturând decizia motivată avem, însă, o mare surpriză...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Iunie 2025, 15:42

Liceeni „studenți pentru o zi” la Universitatea din Oradea: Târgul Facultăților a adus sute de elevi în campus

Liceeni „studenți pentru o zi” la Universitatea din Oradea: Târgul Facultăților a adus sute de elevi în campus (foto: Universitatea din Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sute de elevi din Oradea, dar și din alte orașe bihorene, precum Marghita, Aleșd sau Salonta, au participat vineri, 13 iunie, la Târgul Facultăților, un eveniment dedicat orientării academice, organizat în campusul central al Universității din Oradea.

Evenimentul, organizat de Uniunea Studenților din Oradea (USO) și Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Bihor, le-a oferit liceenilor ocazia de a experimenta viața de student pentru o zi. Tinerii au vizitat standurile facultăților, amplasate în aer liber, și au primit informații direct de la studenți și profesori despre programele de studii, admitere, burse și oportunitățile de studiu în străinătate.

„Scopul evenimentului este acela de a oferi elevilor un punct de pornire pentru viitoarea lor carieră academică și profesională”, a declarat Raluca Lezeu, președinta USO, în deschiderea târgului. La rândul său, Ștefan Matei, președintele CJE Bihor, a subliniat importanța organizării evenimentului în inima campusului universitar și i-a încurajat pe elevi să participe și la prezentările din Aula Magna.

Pe tot parcursul zilei, în Aula Magna au rulat prezentări video ale facultăților, completate de intervenții ale profesorilor și studenților, urmate de întrebări venite din partea elevilor interesați de pașii următori spre facultate.

Pentru a spori atractivitatea evenimentului, organizatorii au pregătit și două tombole, cu premii constând în tricouri, șepci și dulciuri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3859 RON
  • 1 EUR = 5.0317 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON
OSZAR »