URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 28 MAI 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea zice că ne-a trecut glonțul pe la ureche, că era să ne trezim la cârma țării cu un șef de galerie care vede doar băi de sânge, răzbunări, furt de alegeri și alte bazaconii pe care i le dictează băieții deștepți de la Kremlin în serviciu pe la Viena.
Zic şi eu
Adrian Cris
A doua zi după alegeri s-a întâmplat ceva peste care PSD-iștii au trecut foarte ușor. „Tătucul” lor, Ion Iliescu, nu doar că l-a felicitat pe Nicușor Dan, ci a și îndemnat partidele, inclusiv pe cel pe care l-a condus, să treacă peste orice animozități și să sprijine „instituția prezidențială în efortul de a asigura stabilitate, continuitate și direcție clară pentru țară”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de rezultatul alegerilor prezidențiale din România?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La momentul publicării acestui text, deja se știe cine este noul Președinte al României. Indiferent de numele acestuia, atribuțiile sale constituționale sunt aceleași, astfel încât este necesar să le cunoaștem în raport cu situația concretă a țării.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Mai 2025, 13:40

Cafe-barul Ciuperca din Oradea s-ar putea redeschide în curând

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cafe-barul Ciuperca, din vârful dealului cu acelaşi nume, s-ar putea redeschide în curând.

Contract cu ghinion

Construit în anul 2016 de municipalitatea orădeană, localul a fost închis și deschis în mai multe rânduri.

Întâi, a fost închis din 25 octombrie 2016, la doar 4 luni de la inaugurare, după primele alunecări de teren ale versantului, care au culminat cu prăbuşirea dealului Ciuperca în urma ploilor din noiembrie.

De-a lungul celor 8 ani de lucrări de reabilitare a versantului, localul şi-a suspendat activitatea din motive siguranţă. Apoi, în mai 2024, cafe-barul a fost închiriat, abia la a doua licitaţie, cu 3 lei peste chiria minimă impusă de caietul de sarcini (9.021 lei + TVA/lunar), firmei NationalCoop, care deţine localul din vecinătate. În septembrie 2024, chiriaşul a renunţat însă la contract.

„Începând din 10 septembrie 2024, contractul de închiriere a fost reziliat la cererea societăţii din motive care nu au fost precizate. Începând cu acea dată, chiriaşul a eliberat spaţiul şi l-a pus la dispoziţia primăriei", a declarat luni pentru BIHOREANUL, şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Lucian Popa.

Un nou chiriaș

Odată intrată în posesia clădirii, Primăria Oradea a organizat procedura de selecţie a unui alt chiriaş. La prima licitaţie, organizată la începutul acestui an, municipalitatea orădeană nu a atras niciun ofertant.

„În cadrul celei de a doua proceduri de închiriere, la data de 9 mai 2025, a fost înregistrată doar oferta societăţii Immocity SRL. Spaţiul a fost adjudecat de către societate pentru o chirie lunară de 9.100 lei + TVA", a spus directorul Popa.

Noul contract de închiriere va intra în vigoare începând cu 1 iunie, fapt pentru care este de aşteptat ca localul să intre în funcţiune la începutul verii.

Înfiinţată în urmă cu 5 ani, firma Immocity are ca obiect principal dezvoltările imobiliare. Compania a construit şi recompartimentat imobile în zona Calea Borşului. Potrivit portalului listafirme.ro, Immocity a încheiat anul 2024 cu un profit de circa 130.000 lei.

Deasupra tuturor

Construit în anul 2016, în cadrul unui proiect european de reamenajare a Dealului Ciuperca, spaţiul comercial numit Caffe Ciuperca este situat în partea superioară versantului, la câţiva paşi de restaurantul cu acelaşi nume din vârful dealului, deţinut de NationalCoop.

Poziţionarea imobilului, cu pereţi din sticlă şi o terasă, asigură o panoramă asupra oraşului.

Spaţiul comercial are o suprafaţă utilă de 157,8 metri pătraţi, care implică o sală de consumaţie, două camere cu destinaţie de depozit şi trei grupuri sanitare.

În plus, acesta mai cuprinde şi o terasă parţial acoperită, cu o suprafaţă de 57,2 metri pătraţi, de unde clienţii pot admira oraşul.

La sfârşitul săptămânii trecute, în ciuda vremii capricioase, dealul Ciuperca avea zeci de vizitatori, semn că localul ar putea avea clienţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ar fi frumos sa se intretina macar cat de cat si Ciuperca...
Din pacate e plin cu gunoaie peste tot, multe cosuri de gunoi distruse, banci la fel, chiar si iluminatul a fost vandalizat... Au inceput sa lipseasca din nou bucati de pietre/pavaje, iar pe ici colo se vede ca dealul o mai ia la vale cate putin... Dar totusi nu inteleg de ce nu se poate intretine putin? Minimul necesar. Sau PMO asteapta intentionat sa fie totul distrus, ca sa inceapa din nou un mega santier de cativa ani...
Postat 21 Mai 2025, 10:16 de cristianteofil
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4604 RON
  • 1 EUR = 5.0625 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON
OSZAR »